Sonae Sierra a înregistrat un profit net total de €59m în S1 2016

9 August 2016

Sonae Sierra, compania internațională de proprietăți imobiliare dedicată deservirii nevoilor investitorilor din sectorul imobiliar, a înregistrat un profit net de €59m în S1 2016, alături de creșterea vânzărilor chiriașilor și o ridicare a nivelului ratei de ocupare, ceea ce consolidează tendința continuă de redresare. Rata totală de ocupare a portofoliului a atins 96,1%, în creștere cu 0,3% față de aceeași perioadă a anului 2015.

„Primele șase luni ale anului 2016 au confirmat tendința de redresare, în special în Europa, unde vânzările chiriașilor au crescut cu 3,9%, iar ratele de ocupare au ajuns la 97,1%. Am continuat să creștem activitatea de furnizare a serviciilor pentru terți, am lansat un fond împreună cu CBRE GIP pentru a ne menține poziționarea ca business în Spania și Portugalia și am confirmat deschiderea centrului ParkLake din România pentru 1 septembrie.” a declarat Fernando Guedes de Oliveira, CEO Sonae Sierra.

Sonae Sierra și Caelum Development au anunțat că centrul comercial ParkLake se va deschide la 1 septembrie. Cu peste 97% din suprafața închiriabilă deja angajată, acest centru comercial cu un grad de sustenabilitate de excepție reprezintă o investiție de €180m, cu peste 200 de magazine pe o suprafață închiriabilă totală de 70.000 mp.

Example banner for displaying an ad. It can be higher.