În T1 2016 au fost înregistrate 211.901 tranzacții imobiliare la nivel national

27 April 2016

În primul trimestru din 2016 au fost înregistrate, la nivel național, 211.901 tranzacții imobiliare, cu aproape 13.000 mai mult față de primele trei luni din 2015, potrivit celui mai recent comunicat de presa remis de Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara. În luna martie 2016 au fost tranzacționate 89.724 imobile în toată țara, în creștere cu 16.000 față de luna precedentă. Comparativ cu luna martie 2015, numărul tranzacțiilor a crescut cu 10.762.

Cele mai multe tranzacții imobiliare au fost înregistrate în primul trimestru din 2016 în București – 20.377, Ilfov – 11.438 și Timiș – 10.397. Județele cu cele mai puține imobile tranzacționate în primele trei luni din 2016 sunt Gorj – 1.978, Covasna – 2.014 și Vâlcea – 2.020.

În luna martie 2016 cele mai multe tranzacții imobiliare au fost încheiate în București – 8.678, Timiș – 4.881 și Ilfov – 4.714.

Example banner for displaying an ad. It can be higher.