IMMOFINANZ Group a incheiat noi contracte și a prelungit acordurile existente în Iride Business Park, pentru o suprafață totală de circa 11.000 mp.
Chiriasii pe termen lung din Iride Business Park au prelungit acordurile de închiriere pentru circa 7.800 mp. Printre aceștia se numără Japan Tobacco International (JTI), Prima Broadcasting Group, Mercury 360 Communications, LS Travel Retail Romania sau Diadent Medical. Chiriaşii dispun de o suprafaţă totală închiriată de circa 15.000 mp și se află în Iride Business Park în medie, de 10 ani. Alţi chiriaşi au optat pentru extinderea spaţiilor închiriate în incinta Iride Business Park, cum ar fi Mondo di Pasta cu 1.100 mp, în timp ce Vinimondo a decis să închirieze un spațiu cu specificații tehnice superioare și să se extindă cu circa 400 mp. De asemenea, DutyFly Solutions, o companie franceză specializată în gestionarea vânzărilor la bordul aeronavelor, a închiriat un spaţiu de 740 mp in cadrul Iride Business Park.
Iride Business Park se intinde pe o suprafaţă de 17 hectare de teren, dispune de 93.000 mp suprafaţă închiriabilă, în 20 de clădiri cu înălţime variabilă, de la 1 etaj la 8 etaje. Parcul de afaceri va trece printr-o transformare de proporţii pentru a deveni un cartier urban modern – Iride City.