Brașovenii, dar și persoanele care își doresc un apartament de vacanță la poalele Tâmpei pot deveni începând din această lună vecini cu primul câștigător al competiției „Top Chef”, show-ul culinar difuzat de Antena 1. Giovanni Piselli este printre cei mai noi locatari ai ansamblului rezidențial Evocasa Viva, acesta achiziționându-și cu o parte din premiul de 50.000 euro un apartament de 2 camere și o garsonieră.
Giovanni Piselli a ales Brașovul ca oraș pe care să îl numească „acasă”, acesta fiind și locul în care s-a stabilit încă de când a venit prima oară în România și unde este, în prezent, chef la un restaurant. Cu premiul obținut în urma câștigării competiției de la Antena 1, a ales să facă două investiții pe termen lung: o serie de cursuri de bucătărie și o achiziție imobiliară – un apartament și o garsonieră într-un ansamblu rezidențial nou.
„Brașovul deja nu mai este a doua mea casă, ci chiar prima. Așa că era firesc să am și la propriu o locuință a mea aici. Am ales Evocasa Viva pentru că a fost de la bun început cel mai aproape de ideea mea de casă și pentru că îmi amintește de orașul meu natal, Napoli. În Italia, locuiam aproape de mare, iar faptul că acum pot admira Lacul Noua direct din balcon a contat mult”, declară Giovanni Piselli.