Speedwell a desemnat Bog’Art în rolul de antreprenor general pentru proiectul de birouri MIRO din nordul Bucureștiului. Proiectul le va oferi chiriașilor spații de birouri clasa A într-o clădire cu 5 etaje și o suprafață închiriabilă totală de 23.000 mp. Fiecare nivel are un floor plate de 4.750 mp, iar raportul parcărilor la suprafața închiriabilă este de 1:40. În prezent, proiectul a obținut autorizația de construire, iar lucrările pe șantier au început deja. În ceea ce privește gradul de ocupare, aproximativ 40% din total a fost închiriat de KPMG, care se va putea muta în noul sediu la sfârșitul anului 2021.
“Speedwell este o companie cunoscută pentru calitatea proiectelor sale. Pentru a ne atinge obiectivele, construim parteneriate solide cu colaboratori de încredere care ne oferă susținere pe parcursul procesului. Bog’Art este una dintre cele mai bune companii de construcții din România, cu o reputație binemeritată. Suntem convinși că împreună vom livra acest proiect, în parametrii de calitate și termenele stabilite.” a declarat Didier Balcaen, CEO și Co-Fondator Speedwell.
“Acest proiect complex, cu mare vizibilitate pe piața de real estate din București, vine în continuitatea colaborării noastre cu dezvoltatori experimentați precum Speedwell, cu care Bog’Art mizează pe parteneriate cu repetabilitate pe termen lung. Mai mult, MIRO susține portofoliul nostru de proiecte consacrat de clădiri de birouri reprezentative în Bucuresti.” a declarat Sorin Greu, CEO al companiei Bog’Art.