Compania Simedo Construct, controlata de proprietarii targului Pucheni din București, a început constructia unui proiect imobiliar mixt cu 5.000 de apartamente, care vine în continuarea ansamblului rezidențial Confort Urban, dezvoltat de aceiași investitori.
Confort Urban Park Residence va cuprinde 40 de blocuri cu 9 etaje și 5.000 de apartamente, plus sute de case, întinse pe 15 hectare de teren și a unei zone comerciale, întinsă pe 35 de hectare, un parc de 2 hectare, un complex sportiv cu terenuri de sport, piscine, clinică medicală, locuri de joacă, magazine și un hotel de patru stele cu piscină și ballroom. În prima etapă vor fi construite 1.000 de apartamente din care, până la finalul anului, vor fi livrate 250 de unități deja vândute.