Reprezentanții Metrorex au transmis că Metroul din Drumul Taberei din capitala nu va fi inaugurat pe 30 iunie, termenul asumat inițial de noua conducere a companiei, insa, acestia au anuntat ca magistrala de metrou va fi inaugurată până la sfârșitul verii.
Pe șantier, lucrările au fost îngreunate din cauza pandemiei de coronavirus, pentru că unele materiale din import au ajuns cu întârziere, dar au fost și probleme cu infiltrațiile de apă. ”Lucrările sunt aproape de final, la partea de structură acestea sunt peste 99%, iar la finisaje și instalații 97%. Noi estimăm că probele dinamice, vor începe luna viitoare”, a precizat Constantin Mustățea, director de investiții la Metrorex.