Grupul Dedeman și Element Industrial au semnat un parteneriat prin care vor dezvolta împreună proiectul logistic ELI PARK 1, situat în zona Chitila-Buftea. ELI PARK 1 este un parc logistic cu o suprafață închiriabilă de 50.000 mp. Lucrările de construcție la prima fază ce însumează 20.000 mp sunt în grafic,urmând să fie livrate în vara acestui an, când vor începe lucrările și la faza a doua. Primul chiriaș al proiectului este Paste Baneasa, care a închiriat o suprafață de 5.000 mp. Proiectul logistic este localizat la o distanță de 4 km de centura București, cu acces direct la un drum național cu patru benzi, DN 7.