Romania are un volum investitional sub potentialul sau

7 June 2018

Volumul investitional din sectorul imobiliar al Romaniei a insumat anul trecut in jur de 1 miliard de euro, mult sub potentialul pietei, dupa cum comenteaza specialistii prezenti la CEDER. Din totalul volumului, 25% este reprezentat de investitori existenti pe piata. “Motivul pentru care volumul investitional este mai mic in Romania este acela ca nu sunt suficiente produse. Noi am avut recent o prima tranzactie de 8 mil. euro pe piata Serbiei si daca as avea 10 astfel de cladiri, as gasi usor un cumparator. In schimb, nu am gasit multe oportunitati in Romania,” a declarat Jiří Suremka, Partner la ComplexReal Estate.
Si Paul W. Hallam, Managing Partner in cadrul GalCap Europe crede ca oferta insuficienta este una dintre cauze. “Acum lumea vrea sa vorbeasca de cifre, de PIB, de randamente, iar Romania este pe calea cea buna. Cred ca problemele Romaniei au fost exagerate, dar acum lucrurile par a fi sub control, asta si cu ajutorul populatiei,” a punctat Hallam.
Reprezentantul NEPI, Gijs Klomp, a declarat in cadrul CEDER ca Romania este una dintre pietele de baza ale companiei. NEPI are o acoperire buna aici, dar tocmai aceasta reprezinta un impediment al cresterii sale pe piata. “Ne-ar placea sa avem o expunere mai mare in Romania, pentru ca tara este atractiva macroeconomic, dar intampinam limitari in a creste cat am vrea. Exista cerere de investitii in retail, dar e o lipsa de produse pentru ca cele existente sunt detinute de proprietari pe termen lung, inclusiv de noi. De aceea piata de office este mai dinamica decat cea de retail in acest moment.” (G.K.) El a adaugat ca in prezent NEPI se uita dupa proiecte dominante si pe alte piete, unde este mai putin prezent. “Romania are o piata buna pentru investitii, cu randamente mult mai bune decat Ungaria, de exemplu. Cred ca Romania a fost intotdeauna subapreciata fata de potentialul ei si pusa sub lupa mai mult decat vecinii sai, unii dintre ei in situatii politice mai dificile. E important sa vedem investitori noi care ar ajuta la lichiditatea si stabilitatea pietei romanesti,” a completat Klomp.

Example banner for displaying an ad. It can be higher.