Casa de avocatura Biris Goran, alaturi de Connect PRO, o noua firma de consultanta manageriala, anunta formarea unui parteneriat strategic. Obiectul parteneriatului il constituie acordarea de consultanta integrata destinata companiilor care doresc sa intre in procesul de aliniere la noile cerinte europene cu privire la protectia datelor cu caracter personal. Prin consultanta integrata, atat avocati si specialisti in tehnologie, cat si experti in resurse umane, marketing si vanzari, managementul performantei si corporate affairs, vor contribui la executarea unui act de evaluare si consultare 3D al afacerii clientilor.