Marius Scheaua s-a alaturat echipei din departamentul de litigii al companiei de avocatura Biris Goran. Noul membru al echipei are o experienta de peste 23 de ani in toate formele de litigii de drept privat si este totodata autorul cartii Legea Societatilor Comerciale, fiind si coodornator in alte lucrari de specialitate. Un alt membru al echipei Biris Goran este Paula Dicu, care activeaza in Domeniul Achizitiilor Publice si are peste 11 ani de practica in avocatura, fiind de asemenea calificata pentru a acorda consultanta cu privire la aspecte juridice legate de ajutorul de stat pentru finantarea serviciilor publice in cadrul Uniunii Europene. In cele din urma, Daiana Miu s-a alaturat echipei Biris tot in cursul acestui an, in calitate de asociat junior pe aspecte de drept societar, imobiliar si litigii. Daiana a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti si a fost admisa in 2014 ca stagiar in Baroul Bucuresti. Ea a absolvit de asemenea un semestru in cadrul programului Erasmus University of Rotterdam pentru legea publica internationala, arbitraj international si legea maritima.