Cu 28 de voturi ‘impotriva”, 47 de abtineri, insa 188 de voturi ‘pentru”, forul decizional, respectiv Camera Deputatilor, a adoptat proiectul de Lege al salarizarii, urmand sa fie promulgat de catre presedintele Romaniei daca nu va fi atacat la Curtea Constitutionala.
Potrivit noii legi salariile medicilor şi asistenţilor medicali vor ajunge la 1 martie 2018 la nivelul calculat pentru grila ce va deveni operaţională din 2022. De exemplu, un angajat care în prezent are un salariu de 4.000 de lei va beneficia de următoarele creşteri succesive până la 7.000 de lei. Pentru personalul didactic creşterea din 2018 va fi de 50% faţă de salariul aflat în plată în prezent, iar personalul militar şi de ordine publică va avea o creştere chiar de luna viitoare. USR isi propune strangerea tuturor motivelor de neconstitutionalitate din aceasta lege, intentionand sesizarea CCR. Klaus Iohannis se prezinta totusi nesigur cu privire la incercarea USR de a modifica Legea salarizarii intrucat proiectul este asumat de catre PSD, iar cererea reexaminarii Legii nu ar garanta faptul ca Parlamentul va da curs cererii sale.