Domenii Park, unul dintre principalele ansambluri rezidenţiale premium dezvoltat în perioada de criză, amplasat în zona de nord a Capitalei, anunţă epuizarea apartamentelor cu patru camere şi apropierea de final a vânzărilor.
“În ritmul actual al cererilor, estimăm că vom epuiza apartamentele în următoarele şase luni. Toate apartamentele de patru camere au fost vândute, în prezent fiind disponibile ultimele trei unităţi de trei camere care beneficiază de vedere deschisă către parc, dar şi două studiouri şi un apartament de două camere” declară Ana-Maria Nemţanu, directorul de marketing şi vânzări al proiectului.
În prezent, din stocul total de 63 apartamente s-au vândut aproximativ 90% din unităţi şi cererea din piaţă indică o tendinţă certă de creştere. În primul semestru din anul 2015, numărul lunar de cereri înregistrate a crescut cu peste 80% faţă de anul 2013 şi cu circa 30% faţă de anul 2014.
Domenii Park este unul dintre ansamblurile reprezentative pentru segmentul superior al pieţei rezidenţiale, situat în zona de nord a Capitalei, vizavi de Parcul Copilului. Proiectul a atras clienţii atât pentru facilităţile, compartimentările şi finisajele bine alese adresate acestui segment de piaţă, cât şi pentru spaţiile generoase ale apartamentelor: peste 140 mp utili pentru apartamentele de trei camere şi peste 170 mp utili pentru cele de patru camere.
Proiectul include pe lângă cele 63 de apartamente şi spaţii comerciale, amplasate la parter, locatarii Domenii Park având acces direct la supermarketul Mega Image, restaurantul thailandez KUNNAI, boutique-ul de vinuri premium Vinorama şi, în curând, la un centru de înfrumuseţare.
Construit pe o suprafaţă de 2.200 metri pătraţi, Domenii Park este alcătuit din două tronsoane unite la nivelul subsolului şi al parterului, fiecare având şase niveluri. Nivelul subteran include 94 de locuri de parcare, 22 boxe şi spaţiile tehnice.