Dentotal Protect, furnizor de produse stomatologice, și-a mutat activitatea logistică in proiectul Eli Park Chitila, dezvoltat de compania Element Development, mărindu-și astfel capacitatea de depozitare de peste 3 ori.
„Mutarea operaţiunilor logistice Dentotal Protect în noul spaţiu din cadrul Eli Park Chitila reprezintă un pas semnificativ în dezvoltarea companiei noastre. Investiţiile noastre în sisteme noi de depozitare şi manipulare şi în soluţii informatice specializate depăşesc 400.000 de euro şi vor avea ca rezultat o creştere a gamei de produse şi a disponibilităţii stocurilor, a vitezei de procesare a comenzilor şi a numărului zilnic de comenzi preluate şi onorate”, a spus Dumitru Matei, CEO Dentotal Protect.
Finanţarea capitalului de lucru suplimentar a fost acordată de Banca Comercială Română, care în cursul lunii mai a acordat companiei o linie de finanţare totală de 4.5 milioane de euro.