Element Development negociaza vanzarea parcului logistic Eli Park 1 din Chitila

8 May 2020

Dezvoltatorul de parcuri logistice, Element Development, negociaza vânzarea proiectului Eli Park 1, cu o serie de investitori instituționali. Pandemia nu a influențat negocierile de vânzare și aceasta trece prin toți pașii unei tranzacții de investiții. Eli Park 1 este un parc logistic cu o suprafață închiriabilă de 50.000 mp. Prima fază de 20.000 mp a fost livrată în vara anului trecut, iar faza a doua în suprafață de 30.000 mp este în curs de livrare în această perioadă.

„Genul acesta de tranzacție are o durată de șase până la 12 luni, cu mai mulți parteneri implicați în procese precum due-diligence sau negocieri contractuale. În contextul accelerării trendului de migrare a unor volume importante din retail în online, generând o cerere susținută de spații de depozitare adecvate, interesul investitorilor pentru produse logistice rămâne ridicat”, spune Muler Onofrei, CEO & Co-founder Element Development.

Compania detine în acest moment mai multe terenuri pentru dezvoltări ulterioare, atât în capitala, cât și în Craiova, Bacău si Târgoviște, un pipeline total de 300.000 de metri patrati pentru următorii trei ani.

Example banner for displaying an ad. It can be higher.