Euro Insol vinde MLP Bucharest Sud pentru 14 milioane de euro

8 September 2014

Euro Insol, lichidatorul judiciar al firmei MLP Bucharest Sud, aflată în faliment, a vândut activul acesteia, parcul logistic MLP Bucharest Sud, situat în Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, societăţii AGI-RRE Hera, pentru 62,5 milioane de lei (14,2 milioane de euro).
Parcul logistic are o suprafaţă de totală de 56,5 hectare, pe care sunt amplasate construcţii cu o suprafaţă totală de 12.000 metri pătraţi. Cel mai mare chiriaş al parcului este Sarantis Group, unul dintre cei mai mari importatori de cosmetice din Romania.
MLP Bucharest Sud a fost construit în anul 2010 de Millennium Logistic Parks Group din Polonia si a intrat în insolvenţă în aprilie 2013, după care, în octombrie anul trecut, a intrat în faliment.
Alpha Bank deţine o creanţă a companiei în valoare de 105 milioane lei (23,8 milioane de euro), reprezentând 72,5% din masa credală, potrivit unui comunicat al Euro Insol.

Example banner for displaying an ad. It can be higher.