Preturile locuintelor din Romania au crescut cu 1,8% in trimestrul al patrulea al anului trecut fata de trimestrul al treilea. In Uniunea Europeana preturile locuintelor au stagnat, iar in zona euro au scazut cu 0,1%, conform raportului publicat saptamana aceasta de Eurostat.
Tarile care au inregistrat o crestere mai mare decat Romania sunt: Malta (4,6%), Irlanda (3,8%), Slovacia (2,1%) si Marea Britanie (2%). Cele mai mari scaderi s-au inregistrat in Letonia (minus 10,2%), Lituania (minus 4,3%) si Cipru (minus 3%).
In T4 2014, comparativ cu T4 2013, preturile locuintelor din Romania au scazut cu 0,2%, in timp ce in Uniunea Europeana preturile locuintelor au inregistrat o crestere anuala de 2,6% in T4 2014, comparativ cu aceeasi perioada a anului 2013, iar in zona euro preturile locuintelor au crescut cu 1,1%.