Compania GreenFiber International, parte din grupul integrat de reciclare Green Group, investeşte 35 milioane de euro în a treia capacitate de producţie de fibră sintetică din 100% material reciclat.
Cu o capacitate de producţie de 30.000 de tone/an de fibră sintetică, noua fabrică va fi amplasată în Urziceni, pe fosta platformă industrială a ROFEP, achiziţionată de către GreenFiber. Noua unitate de producţie va fi operaţională în primul trimestru al anului 2017.
„Chiar dacă cererea pentru fibră din partea clienților noștri era în creștere, deschiderea noii unități a fost posibilă doar ca urmare a unor investiții anterioare cu rol de a îmbunătăți fluxurile superioare de aprovizionare.” a declarat Clement Hung, CEO al companiilor din Green Group. “În perioada 2013 – 2015, am investit 23 milioane de euro, parte din sumă mergând către crearea unei infrastructuri funcționale de colectare pentru creșterea volumului deșeurilor PET curate și necontaminate.” a adaugat acesta.
GreenFiber a deschis prima fabrica în România în 2005 la Buzău, iar aceasta a fost urmata in 2007 de fabrica de la Iaşi care a fost dezvoltată pe platforma industrială a fostei Terom.