Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) planuieste sa construiasca intre 6,000 si 8,000 de locuinte destinate funcționarilor publici și angajaților instituțiilor de stat. Investitia in aceste locuinte se ridica la 325 milioane de lei si va fi suportata de bugetul de stat.
”Necesitatea dezvoltării construcţiei de locuinţe la nivel naţional, cu asigurarea de surse de finanţare la bugetul de stat, este justificată de numărul foarte mare de solicitări pentru obţinerea unei locuinţe în regim de închiriere, dar şi de faptul că autorităţile publice locale nu dispun de suficiente resurse financiare, la nivel local, pe care să le distribuie către construirea de noi locuinţe” a comunicat MDRAP.