Proprietarii mallului Lotus Center vor dezvolta un nou proiect imobiliar in urma unei investitii estimate la 60 de milioane de euro, ce va fi derulata pe o zona din terenul fostei intreprinderi Infratirea din Oradea.
Proiectul, desfasurat pe 147.000 mp, va fi unul mixt si va cuprinde atat un nou centru comercial, cat si spatii rezidentiale si de birouri, finalizarea primei faze a investitiei fiind programata pentru ultimul trimestru al anului 2017.
Noul centru comercial va avea o suprafata construita de 32.000 de metri patrati si o suprafata inchiriabila de 25.000 de metri patrati, precum si o parcare cu peste 1.000 de locuri. Mixul de chiriasi va fi format din magazine de fashion, restaurante si spatii de entertainment, inclusiv un cinematograf cu sase sali. Pe acelasi teren, investitorii vor construi in faza a doua a proiectului si cladiri de birouri, spatii adecvate institutiilor publice, bancilor precum si blocuri pentru apartamente.