Remax Romania isi extinde reteaua locala cu inca doua noi francize si ajunge la 15 birouri

22 December 2015

Rețeaua de agenții imobiliare în franciză RE/MAX deschide două noi birouri în București și Oradea, ajungând astfel la 15 agenții în România. Astfel, RE/MAX continuă proiectul de dezvoltare pe plan local și inaugurează, luna aceasta, cel de-al doilea birou din București și primul din Oradea, fiind astfel prezentă cu francize în opt orașe ale țării.

Potrivit companiei, RE/MAX are deja francize în orașe precum Cluj-Napoca, Arad, Bistrița, Brașov, Suceava, Bacău, Sibiu și București. “Fiecare dintre orașele alese pentru extindere reprezintă, pentru noi, zone cu potențial mare de creștere. Astfel, București este, fără îndoială, principalul centru de dezvoltare al industriei imobiliare și locul în care vizăm deschiderea celor mai multe birouri, mai exact 25 de francize în următorii 10 ani”, a declarat Răzvan Cuc, director regional RE/MAX România.

Example banner for displaying an ad. It can be higher.