Prima faza a proiectului Oregon Park, respectiv cladirile A si B, este deja inchiriata in proportie de 80% si, conform estimărilor reprezentanților Portland Trust, va fi închiriata complet până la finalul lui 2017. Cele două clădiri au împreună o suprafață închiriabilă netă de 44,500 m2, dintre care 35,000 m2, reprezentând circa 80% din suprafața totală, sunt deja închiriați. Cei sase chiriasi ai cladirii B, sunt: Kambi, Deloitte Tehnologie, Medicover, Markant AG, Europa FM si Euler Hermes.
Cea de-a doua fază a proiectului va consta în dezvoltarea clădirii C, care va dispune de o suprafață brută închiriabilă de 24.500 m2 și va fi construită în oglindă față de clădirea B. Lucrările la cea de-a treia clădire vor începe în această toamnă și au ca termen de finalizare trimestrul al patrulea din 2018. Cele trei construcții din complexul Oregon Park vor ocupa împreună o suprafață netă închiriabilă de circa 69.000 m2.