Casa Rusu, compania de retail a producătorului timişorean de mobilier Rus Savitar, deschide primul magazin sub noul brand Super Store in centrul comercial Vitantis Shopping Center din Bucureşti. Investitia in noul magazin se ridica la 1,5 milioane de euro. Magazinul are o suprafaţă de 6.000 mp si este cea de-a 18-a unitate deschisa sub brandul Casa Rusu.
“Estimăm că cifra de afaceri a Casa Rusu Vitantis va fi de 3 milioane de euro până la finele anului în curs. Până la sfârşitul anului viitor, vom avea cel puţin alte trei deschideri – la Braşov, Cluj şi Timişoara, tot cu unităţi de tipul super-store, cu suprafeţe între 6.000 şi 8.000 de metri pătraţi, în vreme ce celelalte magazine ale noastre au între 1.000 şi 4.000 de metri pătraţi”, a spus Cristian Rusu, proprietarul grupului Rus Savitar – Casa Rusu.