Grupul de restaurante Stadio Hospitality (SHC), controlat de antreprenorul Radu Dumitrescu, a preluat restaurantul Embassy Park de pe malul lacului Herăstrău din capitala, pe care l-a rebranduit în Stadio Park, după o serie de lucrări de reamenajare. Totodata, compania a rebranduit si localul Social 1 de pe Bulevardul Unirii, care acum poartă numele Stadio Unirii. „Ce vom deschide de acum înainte va purta marca Stadio. Dacă vom prelua ceva cunoscut, care are un nume puternic, nu va avea sens să schimbăm, cum a fost şi cazul 18 Lounge, însă în caz contrar pariem pe Stadio“, a spus Radu Dumitrescu.