Altex vrea sa deschida cel putin trei magazine pana la finalul anului

13 May 2020

Retailerul electro-IT, Altex, va investi peste 25 mil. euro în extinderea reţelei şi a centrelor logistice si vrea sa deschida cel puţin trei magazine noi pănă la finalul anului. Investitia va fi facuta atât din fonduri proprii, dar şi din alte surse de finanţare.

Retailerul a demarat deja lucrările de construcţie pentru noile magazine din reţea, care vor fi inaugurate anul acesta în Chiajna, Lugoj şi Deva. Totodată, compania continuă lucrările şi pe alte două şantiere deschise în Reşita, respectiv Câmpina, magazine ce urmeaza sa fie finalizate cel târziu în primul trimestru al anului 2021.

Pe lângă investiţiile alocate pentru dezvoltarea reţelei de magazine, Altex va extinde si centrul logisitic din Dragomireşti, cu peste 37.000 mp. Astfel, prin noul spaţiu alocat se va dinamiza activitatea care astăzi se desfăşoară în 4 depozite, oferind o gestionare mai bună a stocurilor pentru produsele comercializate de companie şi servicii de livrare mai rapide.

Example banner for displaying an ad. It can be higher.