Retailerii Decathlon şi Casa Rusu au deschis două magazine în cadrul noului strip mall Aushopping Satu Mare, dezvoltat de compania imobiliară Ceetrus, în condiţiile în care centrul comercial derulează investiţii de 11,5 milioane de euro pentru dublarea suprafeţei totale de vânzare. Noul Decathlon are o suprafaţă de 1.480 de metri pătraţi, în timp ce Casa Rusu are o suprafaţă de peste 1.300 de metri pătraţi.