Koton vizeaza extinderea in orasele secundare

30 May 2018

Retailerul turc de fashion Koton are in prezent noua magazine in Bucuresti si cauta sa se extinda si in restul tarii. Orasele unde mai are acoperire sunt Timisoara, Iasi, Ploiesti si Constanta, dar Erhan Tuncer, Country Manager al Koton a declarat in cadrul CEDER ca exista interes si pentru parcuri de retail din alte orase secundare. “Nu intram neaparat doar in mall-uri, ne convin si alte scheme de retail, dar avem nevoie de cel putin 1.000 mp data fiind varietatea colectiilor noastre. Ne gandim sa acoperim Clujul si Brasovul, dupa care vor urma alte orase”, a spus Tuncer. Romania ar putea deveni un hub logistic pentru o viitoare extindere pe pietele Europei Centrale si de Vest, datorita pozitiei geografice. “Rusia si Romania sunt printre prioritatile noastre, iar Romania este o poarta de intrare in Europa. Cand vom lansa si platforma de vanzare online pentru piata romaneasca vom avea nevoie de un spatiu de depozitare, vom discuta cu un centru logistic”, a adaugat directorul Koton Romania.
El a precizat ca vanzarile online reprezinta in jur de 7% din totalul pietei turcesti, unde Koton detine 300 de magazine. “Este loc de crestere suficient in Europa. Pentru moment suntem prezenti in special in partea de est a continentului. Nu am incercat inca Polonia, care este diferita din cauza competitiei acerbe, a brandurilor locale puternice si a chiriilor mai mari decat in Romania”, a punctat Erhan Tuncer.

Example banner for displaying an ad. It can be higher.