Retailerul german Lidl a inaugurat un nou magazin de 1.400 mp in zona de nord a Bucurestiului. Acesta este primul concept store pe care compania il deschide in Romania si este si cel mai green magazin din retea. Deschis in zona Aviatiei, acesta este al 25-lea magazin Lidl din Bucuresti si a fost construit in colaborare cu dezvoltatorul si investitorul imobiliar suedez Skanska.
“Inca de cand am intrat pe piata din Romania, am cautat sa optimizam in mod constant formatul de magazin si sa implementam tehnologii in linie cu demersul nostru spre sustenabilitate.” a declarat Sergiu Fala, director national de expansiune si servicii centrale si membru al Consiliului de Conducere Lidl Romania. “Noua unitate deschisa este echipata cu 5 statii de incarcare pentru automobile electrice, dintre care una este pentru incarcare rapida, precum si cu o parcare acoperita pentru biciclete. Incurajam folosirea mijloacelor de transport cu emisii scazute de CO2 si protejarea mediului inconjurator,” a adaugat acesta.