Grupul polonez AmRest, care operează Starbucks în România, continuă cu extinderea reţelei în ţară şi anunţă deschiderea pe 15 noiembrie a unei cafenele în cadrul complexului comercial Iulius Mall din Suceava. Aceasta este prima unitate pe care compania o deschide în regiunea de nord a Moldovei şi cea de-a 48-a cafenea pe plan local.