Retailerul online de mobilă şi decoraţiuni, Vivre Deco, a înregistrat o creştere a vânzărilor de 42% în primele patru luni ale anului 2020, faţă de perioada similară a anului trecut, depăşind pragul de 22 milioane de euro.
“Creşterea se datorează, în principal, interesului tot mai ridicat pentru cumpărăturile efectuate în mediul online, dar şi investiţiilor direcţionate către îmbunătăţirea fluxului operaţional. Alături de acestea, un alt factor important care a contribuit la înregistrarea acestor majorări şi la o sporire semnificativă a traficului pe website-urile companiei, în perioada menţionată, a fost izolarea la domiciliu”, au declarat reprezentanţii Vivre.